Ediţia specială Volkswagen Golf GTI Worhersee 09 ar putea fi poreclită "pompierul", deoarece este hot şi e vopsită într-o culoare roşie specială "Firespark Metallic", pe care o regăsim şi pe jantele de 19", ca un cerc subţire şi de mare efect, dar şi pe grila faţă.
Farurile cu Xenon arată foarte agresiv şi high-tech, având backgroundul afumat, la fel cum se întâmplă şi în cazul stopurilor cu LED-uri. Acestea, împreună cu cele două evacuări generoase, îi conferă spatelui lui Golf GTI o alură atât sobră, cât şi agresivă, garnisită cu eleronul de pe lunetă.
Interiorul acestui Golf GTI continuă cuplul roşu-negru al exteriorului, marginile covoraşelor fiind roşii, cusătura volanului sau a schimbătorului de asemenea, în timp ce noile scaune sport, cu tetiere integrate, au marginile interioare în roşu. Pe lângă pielea Nappa, scaunele au partea centrală fabricată dintr-un material Hexagon, cu bune proprietăţi de aerisire.
Nu în ultimul rând, pe praguri, după ce deschizi portierele, te întâmpină inscripţia GTI Worthersee 09, pe o baghetă din aluminiu polişat, material care se regăseşte şi în câteva tuşe sport din habitaclu. Nici inscripţia GTI nu avea cum să lipsească, regăsindu-se în primul rând pe spătarele scaunelor.
Motorul de sub capota acestei ediţii speciale este un 2.0 TSI, de 210 CP, ceea ce îi conferă lui Golf GTI un demaraj 0-100 km/h în 6,9 secunde şi o viteză maximă de 238 km/h. Soundul acestuia este "gestionat" de sistemul de evacuare gândit cu atenţie pentru a le oferi un sunet specific de GTI fanilor.
Din gama de accesorii dedicate lui Golf GTI, se remarcă telefonul SonyEricsson T700 GTI Edition, având o suprafaţă din acelaşi aluminiu polişat folosit la în interiorul maşinii, în timp ce meniul este stilizat după designului lui VW Golf GTI Worthersee 09.