Tesla Roadster 2.5 – schimbări estetice

Autor: Andrei Cosmin Iordache 02 iul. 2010 Prezentări

Primul gând care răsare în minte când auzi Tesla Roadster 2.5 este că acest model are sub capotă un motor de 2.5 litri, dar apoi îţi aduci aminte că acest model este electric şi că Elon Musk, fondatorul Tesla, a pus pe picioare PayPal, deci o analogie la tehnologia informaţiei pare mai firească. Şi chiar asta codifică 2.5 din denumirea Tesla Roadster 2.5, o versiune îmbunătăţită a precedentei.

Tesla Roadster este un model interesant, dar pentru o maşină sport are o parte frontală prea puţin expresivă. Acest lucru este corectat de Tesla Roadster 2.5, care vine cu o altă grilă şi mai multe prize de aer, inclusiv unele mai adânc sculptate în capota motorului. În partea din spate este incorporat un difuzor care îndeplineşte atât un rol estetic, cât şi aerodinamic facilitând astfel apăsarea.

Tesla Roadster 2.5

Tot pentru a îmbunătăţi estetica, jante noi de culoare neagră sau argintiu sunt oferite. Şi interior capătă un aer mai primitor, noi scaune mai confortabile, dar şi cu un suport lateral îmbunătăţit, sunt oferite. Fiind o maşină care va face cu ochiul „gadgetarilor”, opţional se poate comanda un display tactil cu dimensiunea de 7 inchi care se poate transforma înochiul din ceafă datorită camerei video amplasate în bara din spate.

Despre preţul noului model Tesla Roadster nu se menţionează încă nimic, deşi americanii spun că acest model poate fi comandat de pe acum. În schimb Tesla se laudă cu deschiderea a două noi reprezentanţe, una în Copenhaga şi alta în Newport Beach, California.

Interior


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide