Când te gândeşti la Porsche Panamera, nu prea intră în ecuaţie
consumul scăzut sau emisiile cât mai mici de CO2. Însă inginerii
germani nu sunt de aceeaşi părere, iar, cu ocazia
Salonului Auto Geneva 2011,
ne arată noua versiune cu propulsie hibridă Panamera S
Hybrid.
Tehnologia este aceeaşi utilizată pe SUV-ul Porsche Cayenne: un motor V6 de 333 CP
este combinat cu un motor electric de 46 CP, care poate
funcţiona, pentru scurt timp, şi în regim independent, pe o
distanţă de circa 2 km şi până la o viteză maximă de 85 km/h. În
plus, în regim de croazieră, la o viteză mai mică de 165 km/h,
unitatea centrală decuplează motorul termic, pentru scurte
perioade, consumul scăzând simţitor.
Puterea maximă pe care o poate folosi maşina ajunge la 380 CP,
aşa încât nu ne miră performanţele de care este capabil
Porsche Panamera S Hybrid: 6 secunde pentru demarajul 0-100
km/h, respectiv o viteză maximă de 270 km/h.
Asta în condiţiile unui consum mediu de 6,8 litri/100
km, respectiv emisii CO2 de 159 g/km – versiunea cu motorul V6 convenţional consumă
11,3 litri/100 km şi are emisii CO2 de 265 g/km, deci propulsia
hibridă nu este doar un moft ecologic. Totuşi, dacă nu optaţi
pentru pneurile speciale, cu rezistenţă redusă la rulare, ci pentru
pneuri sport, consumul mediu va creşte la 7,1 litri/100 km. Ceea ce
tot înseamnă excelent.
Preţul lui Porsche Panamera S Hybrid va porni de la
peste 125.000 euro, maşina fiind propusă doar cu tracţiune
spate. Deci Panamera S este mai scump decât un Panamera V8 4S, dar
mai ieftin decât Panamera Turbo. În condiţiile în care consumul
este cu mult mai mic decât al acestor versiuni foarte potente.