Peugeot 308 GTi lansat înainte de Paris 2010

Autor: Dan Vache 20 mai 2010 Prezentări

Noul Peugeot 308 GTiNu
de mult,

au apărut zvonuri
privitor la o
readucere în actualitate a logo-ului sportiv GTi de către
Peugeot
, după ce a fost „ţinut la sertar” cam mult timp,
în opinia fanilor care îşi amintesc de miticul 205 GTi al anilor
’80. Iar acum, modelul de clasă compactă
Peugeot 308
are onoarea să poarte din nou acest logo.

La prima vedere, noul Peugeot 308 GTi arată aproape ca
un 308 obişnuit
. De fapt, arată aproape neschimbat faţă de

308 THP
, care a fost, până acum, cel mai puternic model de
serie 308.

Iar, dacă vă aşteptaţi ca logo-ul „GTi” (care apare mult prea
discret pe maşină) să rivalizeze în mod direct cu logo-ul lui

VW Golf GTI
, din nou fanii Peugeot vor rămâne puţin dezamăgiţi:
Şi asta deoarece sub capotă nu avem un motor de 2,0 litri
turbo, ci un turbo de numai 1,6 litri
, acelaşi de pe

Peugeot RCZ
.

Motor de 1,6 litri turbo si 200 CPPuterea
micului turbo (dezvoltat împreună cu BMW) este de 200
CP/5.500-6.800 rpm
, deci un minus de 10 CP faţă de
referinţa categoriei, Golf GTI. Din fericire, cuplul motor este
aproape la aceleaşi cote cu ale modelului german, valoarea maximă
de 275 Nm fiind obţinută pe o plajă foarte largă de turaţii, între
1.700 şi 4.500 rpm (Golf GTI: 280 Nm/1.700-5.200 rpm).

Cutia de viteze este manuală, cu 6 trepte, principalele aspecte
evidenţiate de francezi fiind consumul redus şi emisiile
CO2 mici pentru nivelul de putere al lui 308 GTi:
consum mediu teoretic de 6,9 litri/100 km (7,3 litri/100 km
în cazul lui Golf GTI)
, respectiv 159 g/km CO2 (170 g/km
CO2 pentru Golf GTI).

În ce priveşte performanţele dinamice, Peugeot 308 GTi se
situează puţin în urma lui Golf GTI: demarajul 0-100 km/h
se realizează în 7,7 secunde (faţă de 6,9 secunde la Golf
GTI)
, iar viteza maximă se cifrează la 237 km/h (Golf GTI
ajunge la 240 km/h).

Mici modificari estetice pentru GTiPrin
urmare, noul Peugeot 308 GTi nu e genul de sportiv foarte
performant, lăsându-i acest rol fratelui coupe RCZ – trebuie
menţionat şi faptul că 308 GTi este oferit doar în
versiunea de caroserie cu 5 portiere
, deci e clar că
accentul este pus pe caracterul practic şi pe consumul mai
redus.

Revenind la aspectul maşinii, cel mai important lucru care le va
spune privitorilor că nu e doar un simplu 308 va fi setul de jante
de 18″, cu un design tehnic, încălţate cu pneuri late, de 225/40 R
18. Cele 5 spiţe lasă la vedere discurile de frână mai mari, de 340
mm pe faţă, respectiv 290 mm pe spate, iar garda la sol este
coborâtă cu 10 mm.

Practic, din faţă 308 GTi nu se diferenţiază serios faţă de
modelul inferior 308 THP, însă în spate există modificări mai
serioase: un eleron mai mare şi o pereche de evacuări în
stânga
. Şi cam atât. Ah. să nu uităm de logo-ul „GTi”,
foarte mic, prezent atât pe aripile faţă, cât şi pe hayon.

Aproape ca un 308 de serieLa
interior, 308 GTi se diferenţiază de modelul de serie prin suportul
din aluminiu pentru piciorul stâng, măciulia tot din aluminiu a
schimbătorului, volan sportiv îmbrăcat în piele sau ornamente
piano-black.

De remarcat o „găselniţă” care îl va face pe 308 GTi să sune mai
sportiv: adaptarea tehnologiei „Sound System”,
care constă într-o membrană vibratoare, cu un sistem de întârziere
a sunetului şi un tub special acustic, pentru obţinerea unor
armonice diferite de cele ale evacuării la evacuare. Astfel,
sunetul motorului devine mult mai sportiv.

Prima piaţă unde va fi lansată maşina va fi, evident, cea
franceză, unde Peugeot 308 GTi va avea un preţ de pornire
de 26.900 euro
, iar premiera va avea loc la Salonul
Auto de la Paris 2010.

Noul Peugeot 308 GTi va incerca sa fie un rival mai econom pentru VW Golf GTI


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide