Lexus a ajuns deja la cea de a treia generaţie, dar încă mai păstrează forma inconfundabilă a primului model, însă între timp a crescut în dimensiuni şi s-a alinat la noul curent al diviziei de lux Toyota. Totuşi produsul finit nu pare prea convingător şi ne aminteşte prin forme şi linii de noul Seat Ibiza. Sunt sigur că designerii de la Lexus nu au avut în cap asta atunci când au creat această generaţie însă combinaţia de fâşii fluide cu tuşe ferme ne duce cu gândul la modelele spaniole.
În interior noua generaţie RX de la Lexus este mai mult decât sci-fi, abundând în detalii futuriste, indicatoare şi ecrane. În ciuda zvonurilor legate de o posibilă versiune cu 7 locuri, configuraţia cu doar 5 va rămâne standard. Dar dimensiunile superioare exterioare se vor reflecta şi într-un spaţiu interior sporit pentru cei cinci pasageri.
Noul model va dispune de două motorizări V6 pe benzină Versiunea de bază va fi propulsorul de 3.5 litri ce produce 275 CP, iar cea de top va fi hibridul cu 295 CP obţinuţi prin ardere internă cât şi prin unitatea electrică din dotare. Faţă de precedentul hibrid actualul este mai puternic cu 27 CP. Ambele vor fi cuplate la o cutie secvenţială cu şase rapoarte.
În Europa acest model va fi disponibil începând cu vara viitoare, în timp ce americanii îl pot avea încă din Februarie 2009.