Cu un val de noi modele muscle car, din ce în ce mai agresive şi mai bărbăteşti, Ford nu putea decât să scoată dozele de testosteron şi să le injecteze în noua generaţie Mustang. Deşi aparent păstrează reţeta generaţiei precedente, este evident pentru toată lumea că noul Mustang se prezintă cu "şi mai mult păr pe piept" decât până în prezent.
Partea frontală puternic încruntată, bombeul ameninţător al capotei şi farurile perechi sunt elementele pe cartea de vizita de bad boy a lui Mustang. Partea posterioară se prezintă de asemenea reschiţată cu un aspect uşor plonjat o nouă formă a blocurilor optice. Totuşi, dincolo de aceste elemente faceliftul este unul contemporan, îmbinând elementele retro cu liniile moderne şi deşi nu îl poţi confunda cei de la Ford spun că modelul a fost proiectat de la zero.
Interiorul, un capitol nevralgic al vechiului Mustang, prin omniprezenţa plasticelor se prezintă serios modificat pentru a inspira calitate. După cum spun cei de la Ford, şi putem şi noi observa, designul este spectaculos iar materialele folosite nu mai par preluate direct din turnătorie. De asemenea, prin "My Color System" ambianţa de la bord poate fi configurată în funcţie de preferinţe sau stare de spirit, putându-se opta între 125 de culori ale iluminării.
Sub capotă Ford Mustang este cu adevărat un muscle car old school, dar asta nu este neapărat un lucru bun, pentru că 200 de CP obţinuţi dintr-un propulsor de 4.0 litri V6 nu reprezintă tocmai un lucru de laudă. Vârful de gamă va fi însă un mai potent V8 de 4.6 litri de 315 CP. De asemnea, ţinuta rutieră a fost îmbunătăţită prin resetarea suspensiei şi a direcţiei. Noul model va fi prezentat atât ăn versiunea copue cât şi cabrio şi va exista cât o versiune cu plafon de sticlă.