Fratele mai mic al
lui X5 a suferit un facelift, după ce a „suferit” numeroase critici
relativ la aspectul mai puţin atractiv. La Paris, X3 s-a prezentat
cu modificări destul de discrete ale spoilerelor, mai vizibile
fiind noua gamă de culori pentru caroserie sau noile posibilităţi
de personalizare a habitaclului, datorită tapiţeriilor şi
materialelor interioare.
Ca de
obicei, modificările de substanţă le regăsim sub caroserie. Gama de
motorizări este revizuită şi constă în trei propulsoare pe benzină
şi trei diesel common-rail. Între primele trei, noi sunt cel de 2,5
litri (218 CP) şi cel de 3,0 litri (272 CP), o evoluţie a motorului
de pe 130i şi 330i. În domeniul diesel, noutatea o reprezintă
versiunea de 286 CP a cunoscutului şase în linie de 3,0 litri, cu
două turbocompresoare, care se regăseşte şi sub capota lui 535d.
Practic, acesta este cel mai puternic propulsor disponibil pe X3,
neavând la ora actuală nici un rival direct pe piaţă. De asemenea,
este singurul care primeşte standard o nouă cutie de viteze
automată Steptronic, cu şase trepte. Celelalte versiuni pot primi
opţional această cutie automată, standard beneficiind de o cutie
manuală cu şase trepte).
Ca
tracţiune, X3 se bazează în continuare pe serviciile sistemului de
tracţiune integrală gestionată electronic „xDrive”. Echiparea de
serie a fost îmbogăţită cu dotări aflate până acum doar pe listele
de opţionale, nivelul de securitate fiind extrem de
ridicat.
Fără a
primi modificări substanţiale, X3 rămâne un concurent de seamă pe o
piaţă extrem de aglomerată, datorită unui stil ceva mai elaborat şi
a puternicului diesel de 3,0 litri. Rămâne de văzut dacă noul X5 nu
îl va arunca prea mult în umbră.