Taxa auto şi reducerile – praf în ochi!

Autor: Oraan Mărculescu 01 iul. 2008 Opinii
Taxa auto şi reducerile – praf în ochi!

Pentru maşinile Euro 3 şi Euro 4, formula de calcul pentru noua taxă auto pare destul de complicată:

TAXA = (A x B x 30%) + (C x D x 70%) + (100-E)/100

unde:

  • A – valoarea combinată a emisiilor de CO2 (g/km)
  • B – taxa specifică (euro/ 1 g CO2), prevăzută în coloana 3 din anexa 1
  • C – cilindreea (cmc)
  • D – taxa specifică pe cilindree, prevăzută în coloana 3 din anexa 2
  • E – cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana 2 din anexa 4

Termenul care contează cel mai mult este al doilea, (C x D x 70%), deoarece are în componenţă valoarea capacităţii cilindrice – deci, cu cât motorul este mai mare, cu atât mai mare va fi şi taxa. Termenul care contează cel mai puţin este (100-E)/100, care va fi întotdeauna subunitar: maxim 0,97 pentru o maşină nouă de o lună şi minim 0,05 pentru o maşină second hand veche de peste 15 ani.

Ei bine, reducerea în funcţie de kilometraj şi deprecierea influenţează doar ceea ce contează cel mai puţin, şi anume cota de reducere E. În calculul ajustat al taxei, noua cotă de reducere (să-i spunem Enew) rezultă din formula:

Enew = Dep x (E + M1)

unde:

  • Dep – deprecierea calculată în prima pagină
  • E – cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana 2 din anexa 4
  • M1 – reducerea din anexa 1 a noii hotărâri, în funcţie de diferenţa dintre kilometrajul anual standard şi cel real

Dacă doriţi să apelaţi doar la una dintre portiţele de reducere a taxei, atunci Enew se calculează, după caz:

  • doar pentru diferenţa de rulaj anual: Enew 1 = E x M1
  • doar pentru deprecierea stabilită de RAR: Enew 2 = E x Dep

Dar guvernanţii ne-au pregătit o surpriză matematică: dacă, în urma calculelor aplicând cotele de reducere, "noua cotă de reducere este mai mare de 95%, se aplică cota de reducere de 95%" – adică valoarea maximă din anexa 4 – deci valoarea minimă a termenului (100-E)/100 va fi 0,05.

Concluzia este că, în cazul maşinilor de la Euro 3 în sus, nu are rost să apelaţi la aceste subterfugii, care în final vor duce la o economie de… nici măcar 1 euro! Înseamă că grila de reduceri gândită de guvernanţi se aplică foarte bine pentru maşini second hand de la Euro 2 în jos?

CALCULEAZĂ NOUA TAXĂ AUTO AICI!

Pagini: 1 2 3


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide