De ce importatorii de maşini noi vând second hand?

„Într-o zi am cunoscut nişte israelieni, investitori în
domeniul imobiliar, care căutau şi alte afaceri în care să îşi bage
banii. Nu am stat pe gânduri şi le-am propus să investească în cel
mai mare parc de vânzări second hand din Europa, pe care să îl
facem la Bucureşti.

Se întâmpla în 2008, iar economia încă mai duduia.
Investitorii au înţeles afacerea, deşi li se părea mai degrabă un
business secundar, câtă vreme cel mai bine mergeau vânzările din
reprezentanţele mărcilor de import, care dădeau maşinile noi ca
pâinea caldă.

Ce le-a tăiat elanul de a investi a fost însă un alt
argument, mult mai dur: «Vânzarea de maşini la mâna a doua
implică prea multă curvăsăreală, iar noi vindem apartamente. E mai
important să ne păstrăm credibilitatea ca să ne putem vinde casele.
»„

Din verificările pe care le-am făcut ultima dată cu un
specialist şi un tester de vopsea prin târgul din Vitan, am
constatat că peste 80% dintre maşini sunt cel puţin revopsite
parţial, deşi majoritatea proprietarilor bagă mâna în foc pentru
„virginitatea” lor.

Lipsa de credibilitate a vânzătorilor de maşini rulate, samsari
cum ne-am obişnuit să le spunem are aşadar substrat… de chit.
Apropo, definiţia din dicţionar a samsarului este „vânzător de
cai furaţi”. Istoria se repetă, nimic nu e nou şi e uşor să
înţelegi de ce un om de afaceri serios se fereşte să îşi expună
imaginea impecabilă într-un astfel de domeniu.

Şi atunci de ce se reprofilează marii importatori auto
străini pe second hand?

De ce îşi pun pielea la bătaie oameni care ţin la onorabilitate
într-un bordel pe care l-au atacat ani de zile? Parcă mai ieri
şefii Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile
(APIA) îmi ţineau morală părintească despre cum încurajez în mod
greşit piaţa vechiturilor şi rablelor…

Acum Porsche România se bazează pe WeltAuto pentru lichidarea
stocurilor neperformante de la Audi, Bentley, Volkswagen… Aşa se
scapă mai nou şi de maşinile noi cu 0 km, nevândute. Altfel pierzi
prima de la fabrică.

Mercedes, Ford, Hyundai sau Mitsubishi scapă şi ele de întregi
flote prin ŢiriacAuto sau AutoKlass Market. Volvo nici nu se mai
ascunde şi o face prin propria reţea de dealeri. Exemple mai găsiţi
uşor pe piaţă.

Cireaşa de pe tort mi s-a părut iarmarocul de maşini rulate de
la sfârşitul săptămânii trecute din Băneasa. Un teren viran cu
destinaţia de cinematograf, acoperit cu ţărână şi bolovani a fost
ocupat parţial de câteva zeci de maşini la mâna a doua. Marele
eveniment a atras o mână de clienţi plătitori. Foarte mulţi bani
s-au cheltuit/pierdut pe organizare, promovare şi transport.

Unul dintre participanţi, care venise cu cele mai multe maşini
dealtfel, mi-a spus că a fost minţit că va avea cel puţin o
platformă betonată. Prin comparaţie, târgul din Vitan cu beton,
copertine, camere de supraveghere, grătar şi bazar este absolut
luxos.

Cu toate acestea, nimeni nu a plecat înainte de închiderea
programului din prăfărie. Orice efort, orice negociere pare
suficientă ca să mai scoţi un ban de la client. De acum saloanele
internaţionale auto de la Bucureşti par basme din copilărie.

Vorba lui Tudor Bratu, de la revista ProMotor: „Atât a mai rămas
din SIAB”.