Numeroase speculaţii s-au făcut pe baza noului model Dacia, însă un lucru părea să fie sigur: acesta va fi un SUV. Unul compact în dimensiuni. Apariţia primelor poze spion cu noua Dacia SUV a stârnit însă următoare întrebare: nu va fi oare un crossover? Ca să încercăm să lămurim această enigmă ar trebui să pornim de la definiţiile diverselor denumiri.
Un SUV este o maşină cu transmisie integrală dar cu performanţe nu foarte înalte în off-road, de dimensiuni generoase şi care de obicei are o formă care aduce aminte de un break. Dacă e să dăm câteva exemple putem aminti de BMW X5, Mercedes Benz M-Class şi Audi Q7. Un SUV compact este, aşa cum era de aşteptat, un model mai mic în lungime, de aproximativ 4,5 metri, construit pe o platformă tehnică a unui model de clasă compactă. Exponenţi: Mitsubishi Outlander sau Hyundai Santa Fe.
Mai avem însă şi categoria de crossovere, breakuri cu o gardă la sol înălţată, scuturi de protecţie şi transmisii 4×4. Şi dacă ne uităm pe maginile surprinse de cei de la Freelancer, avem norocul să putem compara direct Dacia SUV cu un Logan MCV.
Dacă luăm în considerare dimensiunile asemănătoare şi principalele diferenţe ce constau mai mult în garda la sol doar un pic mai mare şi unghiurile de atac mai bune, am putea considera că Dacia SUV este un crossover. Mai ales că la prima vedere seamănă cu un Subaru Forester sau un Volvo XC60.
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm că forma caroseriei diferă, platforma tehnică e alta iar în acest comparativ Dacia SUV nu este o maşină foarte mică, ci mai degrabă Dacia Logan MCV este un break foarte mare. Atât de mare încât a dominat şi un top realizat pe britanici pe această temă. Constructorii însă preferă să-şi claseze fiecare model în funcţie de propriile dorinţe.
Dar voi în ce categorie aţi încadra cel mai nou model Dacia? Pentru o mână de ajutor, puteţi vedea mai multe poze pe site-ul Freelancer.