Dacia la Paris 2008 – surprize sau nu?

Autor: Oraan Mărculescu 26 sept. 2008 Opinii

În primul rând, Dacia ar trebui să aducă hostesse de la noi! Fetele noastre ar atrage cu siguranţă toată suflarea de la Paris 2008.

Dacia Steppe - concept apreciatSerios vorbind acum, ingredientul principal al unui stand auto la un salon de asemenea anvergură îl reprezintă conceptele. Dacia Steppe, conceptul de la Geneva de acum doi ani, a fost un magnet suficient de puternic pentru ca Vestul să devină conştient de existenţa Dacia. Steppe a prefigurat şi Dacia Logan MCV, dar a fost şi o mare surpriză în materie de design: Dacia Steppe arăta chiar foarte bine pentru ce ne aşteptam de la Dacia.

Aşa încât şi la Paris 2008 este necesar un concept. Dar din ce domeniu? Cea mai la îndemână ipoteză este un concept care să prefigureze viitorul Dacia SUV – care nu este acelaşi lucru cu Dacia Sandero SUV, omologul lui Renault Sandero Stepway. Un astfel de concept ar pregăti, din nou, piaţa vestică pentru o maşină ieftină şi bună, dar ar contribui în primul rând la consolidarea imaginii de marcă a Dacia. Cine ştie, poate ar fi chiar principalul concurent al lui Skoda Yeti

Chiar dacă oficialii Dacia ar considera că nu este cazul pentru un astfel de concept, rămân deschise şi alte direcţii, indiferent că vorbim despre vreun coupe sau chiar cabrio. Ideea de bază este că Dacia-Renault trebuie să arate la Paris 2008 că nu au deschis degeaba Centrul de Design Renault România şi că designerii noştri au un mare potenţial. În acest caz, ne putem aştepta doar la o machetă (poate chiar la scara 1:1), dar tot mai bine decât nimic.

Dacia Sandero crossover... si mai cum?Pe lângă cireaşa de pe tort, oare ce ne mai aşteaptă în standul Dacia la Paris 2008? Se impune prezenţa lui Dacia Sandero crossover – pentru că Renault Sandero Stepway a fost lansat deja în America Latină, iar interesul în Europa pentru această maşină este în continuă creştere (mai ales după ce Renault a intrat în segmentul SUV prin noul Renault Koleos). Rămâne de văzut dacă omologul autohton va avea o denumire mai inspirată decât Dacia Sandero Stepway.

Apoi ar fi inadmisibil ca din standul Dacia la Paris 2008 să lipsească Dacia Logan MCV facelift, recent spionată pe şoselele din Argeş. Care ar trebui să fie secondată şi de versiunile facelift ale lui Dacia Logan Van şi Dacia Logan Pick-Up. Bineînţeles, nici Dacia Logan facelift nu are cum să lipsească, mai ales că aşteptăm cu interes să vedem o versiune de top, cu climatizare automată şi cutie de viteze automată.

Dacia Sandero va fi un punct de atracţie, mai ales datorită motorizării diesel recent introdusă în gamă. Dar am o întrebare: ne vor gratula cei de la Dacia şi cu o versiune mai sportivă, în genul lui Renault Sandero RS? Un kit exterior mai sportiv, un motor de 1,6 litri şi 130 CP şi tuşe de personalizare la interior nu ar fi o idee rea. Că la un motor de 2,0 litri şi peste 150 CP parcă nu îndrăznim să visăm…

Aşadar, există premise pentru ca standul Dacia la Paris 2008 să polarizeze atenţia publicului. Vom verifica de la faţa locului, împreună cu cititorii câştigători ai invitaţiilor la salon, dacă oficialii Dacia ne-au pregătit surprize concrete sau ne-au dezamăgit.

Până atunci, pe ultima sută de metri a pregătirilor, poate mai aveţi voi sugestii pentru ei – ce ar mai putea aduce interesant în standul Dacia la Paris 2008?


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide