Să zicem că eşti "fericitul" posesor al unui automobil cu o vechime mai mare de 12 ani şi a venit momentul despărţirii pentru unul nou-nouţ, de asemenea bugetul nu îţi permite să alegi orice din vitrina dealerilor auto şi trebuie să te limitezi la un total ce gravitează în jurul a 10.000 de euro. Este o situaţie în care se află un număr mare de automobilişti români. Care sunt opţiunile în această situaţie?
Dacă vorbim de maşini de până în 10.000 de euro, inevitabil, prima alternativă şi cea mai echilibrată dotări/preţ este Dacia. Aşa au gândit un număr mare din cei care şi-au achiziţionat un automobil nou prin Programul de Înnoire a Parcului Auto, dovadă că toate cele 3.199 de unităţi s-au epuizat în prima lună care a trecut de la demararea acestei iniţiative guvernamentale. Dacia a participat la acest program doar cu modelul Logan fără facelift, Sandero nefiind încă pe piaţa în momentul în care s-a întocmit documentaţia, după cum au declarat reprezentanţii constructorului argeşean, iar Dacia Logan facelift, de abia a fost lansat. Deci marca naţională este sold out, ce oferă însă pentru a compensa lipsa primei de casare? Dacia Sandero beneficiază de un de CASCO gratuit, un stimulent binevenit, dar mai puţin consistent decât prima de casare.
În aceste condiţii, avantajul dat de preţ al constructurul din Mioveni cam păleşte în ochii celor care vor să scape de "bunicuţa" ruginită din faţa blocului , folosită pe post de loc de joacă de copiii vecinilor. Ce alte alternative mai sunt? Destul de multe oportunităţi există, majoritatea mărcilor din România aderând la Programul de înnoire a Parcului Auto românesc. O ofertă interesantă vine de la Renault, care acordă primă de casare pentru toate modelele din gamă, exceptând bineînţeles vehiculele comerciale care nu se încadrează în prevederile guvernamentale privind înlocuirea automobilelor uzate. Special pentru acest program, Renault oferă şi o ediţie specială a modelului Renault Megane Sedan, denumită Prima. Acest model are un preţ de 10.800 de euro, pentru varianta 1.4 16v 100 CP şi oferă ABS+AFU, geamuri electirce faţă şi febleţea românilor "Pachetul de drumuri grele". Pentru doamnele care vor să îşi schimbe vechiul automobil cu unul nou, Renault propune Clio Cosmopolitan, un model adaptat nevoilor sexului frumos, cu un preţ care începe de la 9.000 de euro, incluzînd prima de casare.
Dacă vreţi să vă substituiţi "rabla" cu o maşină nemţească, VW Polo Happy este modelul care se încadrează sub 10.000 de euro., mai exact 8.500 de euro. Modelul fericit de clasă mică vine dotat cu aer condiţionat Climatic, airbaguri şofer şi pasager, radio-casetofon cu CD cu patru incinte acustice, servodirecţie electroasistată, dar cu un motor nu foarte vioi cu 70 CP. Tot cu rezonanţă germană, dar certificat de naştere ceh, Skoda reprezintă o altă posibilă variantă. La 7.990 de euro, Skoda Fabia este cea mai ieftină citadină care vine dotată cu 4 airbaguri, pentru cei care pun mare preţ pe siguranţă. Pe lângă dotarea anterior amintită, oferta standard este destul de generoasă, aerul condiţionat, radio cd-ul şi ABS-ul fiind implicit oferite clienţilor. Reversul medaliei pentru modelul de bază înseamnă motorizarea 1.2 şi 60 CP, destul de subnutrită chiar şi pentru un model de clasă mică.