Britanicii de la The Sunday Times au dezlegat misterul lui The
Stig, după ce au descoperit
mai multe rapoarte financiare ale Collins Autosport în care apăreau
venituri consistente din prestări de servicii de pilotaj către BBC,
în special pentru Top Gear.
Astfel jurnaliştii au ajuns la Ben Collins, cel care
deţine compania mai sus
amintită şi un pilot cu o vastă experienţă în diverse discipline
din motorsport.
Nu este prima
dată când se speculează că Ben Collins ar fi The Stig, dar acum
există probe palpabile care demonstrează că a pilotat pentru
emisiunea de la BBC. Cine
este Ben Collins? Ben Collins, în vârstă de 35 de ani, este
un fost pilot de Formula 3, dar care a activat şi în NASCAR şi la
Le Mans, testând chiar şi maşini de Formula 1. Mai mult
decât atât, se pare că The Stig l-a jucat şi pe James Bond, fiind
dublura lui Daniel Craig în „Quantum of Solace” pentru cascadoriile
cu bolidul Aston
Martin.
Contactat de
jurnaliştii de la The Times, acest a fost evaziv spunând că se află
la volan şi rulează printr-un tunel evitând un răspuns
direct. Nu este prima
demascare a lui The Stig, pilotul de Formula 1 Perry
McCarthy a fost demis după ce s-a dovedit că a jucat rolul
lui Stig cu combinezonul negru.
Pe de altă parte
această demascare vine la foarte scurt timp de la
blocarea drepturilor de
publicare a unei cărţi autobiografice despre The Stig, de către
BBC. Ceea ce ne face să ne întrebăm dacă această demascare nu este
cumva o manevră deliberată .