Una dintre cele mai de succes
francize cinematografice este categoric The Fast and the Furious. A ajuns deja la
episodul numărul 4 şi asta în condiţiile în care a fost un succes
de casă. Nu s-a ştiut după ultima producţie dacă va exista vreo
continuare. Recent, Vin Diesel pe pagina sa de pe Facebook a
confirmat indirect planul pentru episoadele 5 şi
6.
Poate fi doar o scăpare, dar ceva îmi spune că totul face parte
dintr-o strategie de marketing extrem de bine pusă la punct.
Scenaristul Chris Morgan, cel care e în spatele
poveştilor din prima parte şi ultima, a livrat deja materialul
pentru următoarele două pelicule.
Nu s-a dat verde încă la producţii, dar cu o echipă completă şi
gata de lucru, cu un titlu care garantează bani frumoşi în buzunar,
trebuie să fii total neinspirat să spui NU. Rămâne de văzut dacă
noile producţii vor reveni cât de cât cu roţile pe pământ şi se vor
apropia de realismul din prima producţie sau va deveni un
fel de trailer de lung metraj la un joc video. În
ultimul titlu al seriei parcă s-a condus prea mult virtual.