Noul Kangoo Express este realizat pe platforma modelului Scenic, oferind condiţii de confort şi dinamică de top pentru segmentul său. Cu o lungime de 4,2 metri şi cu dimensiuni interioare suficient de mari pentru a primi un europalet, Kangoo Express are un volum maxim de încărcare de 3,5 metri cubi.
Gama de motorizări este completă şi conţine două motoare pe benzină de 1,6 litri cu 90 sau 105 CP şi unul pe motorină de 1,5 litri. Acesta vine în trei versiuni de putere, de 70, 85 şi 105 CP, ultimul putând fi echipat şi cu filtru de particule. Siguranţa activă este asigurată de un sistem de frânare asistat de ABS ce opreşte maşina în mai puţin de 40 de metri, un record în clasa. Opţional se pot comanda şi ESP şi ASR. Însă în condiţiile în care nu vine cu multe lucruri peste Logan Van, ca de exemplu climatizarea automată sau tempomatul, rămâne de văzut în ce măsura se vor canibaliza cele două modele.