Conform japonezilor, în anumite condiţii de accident,
airbagul şoferului se poate deschide prea violent,
existând un risc de rănire suplimentară a celui de la volan. Pentru
remedierea acestei probleme, Honda va rechema în service un
număr de 437.763 de maşini de pe piaţa americană şi cea
canadiană. Printre modelele vizate se numără Accord,
Civic, CR-V sau Odyssey, modele fabricate între 2001 şi 2002.
Operaţia de rechemare în service se va aplica şi pentru unele
modele vândute pe piaţa din Japonia.
Honda nu este la prima intervenţie majoră de acest fel –
la finalul lui 2008 au mai fost rechemate în service peste
500.000 de maşini, în urma sesizărilor autorităţilor
americane, care au înregistrat un deces datorat funcţionării
defectuoase a airbagurilor.
Aşadar, cel puţin în ce priveşte piaţa americană, suntem în
plină lovitură de imagine a celor mai importanţi producători
japonezi, Toyota şi Honda. Cine urmează oare?