Cu un design ce aminteşte de BMW X6, Land Rover LRX reuşeste din multe puncte de vedere chiar să depăşească modelul german. Coupe-ul SUV se bazează pe caroseria lui Freelander, fiind însă mai scurt cu 7 cm şi mai scund cu alţi 12 cm. Conceptul are astfel o lungime de 4,35m şi o înălţime de doar 1,55 metri, cu o gardă la sol de 13 cm.
LRX se impune de la început printr-o formă fluidă, cu uşi lungi şi muchii drepte, pasagerii putându-se bucura de un acoperiş panoramic din sticlă. În interior regăsim numeroase detalii din piele în două tonuri de culoare sau aluminiu finisat în diferite stadii. Planşa de bord are puţine butoane, majoritatea comenzilor efectuându-se prin intermediul celor două ecrane LCD cu touch screen. Versiunea de serie ar putea intra în producţie abia din 2009, urmând a fi asamblată pe baza platformei tehnice de la Ford Focus, nefiind exclusă şi o versiune hibridă. Până atunci, Land Rover LRX, conceptul despre care am vorbit prima oară aici, va fi expus peste o lună la Salonul Auto de la Detroit.