După ce BMW a confirmat oficial că
va produice un model cu tracţiune pe roţile din faţă (contrar
„religiei” BMW-uri doar cu propulsie), iată că a apărut şi motivul
principal pentru care bavarezii au ajuns la această concluzie.
Se pare că a fost realizat un sondaj simplu, prin care
proprietarii de BMW Seria 1 au fost întrebaţi, simplu, la care pune
cred ei că este transmisă puterea motorului. Rezultatul
pare incredibil: 80% dintre repondenţi au indicat puntea
faţă!
Cu alte cuvinte, introducerea micului
BMW Seria 1 a adus un număr important de clienţi pentru care
contează mult prea puţin sau chiar deloc tradiţia mărcii –
BMW propune, în acest moment, doar maşini cu propulsie pe puntea
spate sau cu tracţiune integrală xDrive.
Aşa încât BMW se va concentra intens pe noua linie de modele cu
tracţiune pe puntea faţă (modele care vor împărţi platforma tehnică
cu viitoarea generaţie Mini), bavarezii sperând ca, până în
2015, să vândă mai mult de 1 milion de astfel de
maşini.
Credeţi că e posibil ca oamenii să nu ştie pe ce punte este
transmisă puterea motorului?