Audi Q3 – planuri de viitor

Autor: Cosmin Iordache 22 apr. 2009 Știri auto
Audi Q3 – planuri de viitor

Audi îşi va completa gama crossover cu modelul Audi Q3, programat pentru 2011. Uzina în care acest model va fi produs va fi cea Seat din Martorell, Spania. Investiţia necesară pentru dezvoltarea acestui model va fi de 300 de milioane de euro şi infuzia de capital va începe din al treilea trimestru al acestui an. Germanii spun că anual se vor produce 80.000 de unităţi.

Decizia de a produce acest model vine pe fondul unui regres al mărcii Seat, germanii păstrând astfel cele 1.200 de joburi puse în pericol de criza economică.  Audi Q5 este produs la uzina mamă din Ingolstadt, iar  Audi Q7 este produs la uzina din Bratislava, Slovacia. Prin delegarea producţiei către Martorell, Audi evită astfel supra solicitarea capacităţilor de producţie la celelate uzine.

Conform celor de la Audi, Audi Q3 va fi un un SUV compact cu aspect de coupe, îmbinând dimensiunile reduse cu o dinamică specifică modelelor de clasă medie, dar cu o gardă la sol sporită. Principalul său rival va fi BMW X1.

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide