Cel mai nou model Skoda a obţinut calificativul de 5 stele la testele de siguranţă organizate de European New Car Assesment Programme (EuroNCAP). Astfel, Skoda Scala devine unul dintre cele mai sigure modele din clasa sa, cu note de top pentru siguranţa pasagerilor adulţi, dar şi pentru siguranţa bicicliştilor.
La categoria de protecţie pentru pasagerii adulţi, Skoda Scala a obţinut un rating de siguranţă de 97% – unul dintre cele mai mari din istoria EuroNCAP. Modelul Skoda a obţinut calificativul maxim pentru protecţia bicicliştilor, datorită sistemului Front Assist with Predictive Pedestrian and Cyclist Protection, dar şi funcţiei City Emergency Brake, oferită standard. Line Assist este o altă funcţie oferită standard de Scala, în timp ce sistemul Side Assist, care avertizează şoferul asupra maşinilor care se apropie din spate sau se află în unghiul mort, este opţional.
Skoda Scala este oferită cu până la 9 airbag-uri şi sisteme de protecţie opţionale precum Multi-Colision Brake sau Crew Protect Assist, pentru pasagerii din spate.
European New Car Assessment Programme (Euro NCAP) a fost fondat în 1997, iar printre membri actuali se află 12 ministere de transport, cluburi de automobile, asociaţii de asigurări şi institute de cercetare din mai multe ţări europene.