Aproape 3.000 de maşini BMW şi MINI stau de peste patru ani pe terenul unei case de licitaţii din Vancouver, British Columbia (Canada). Parcate bară la bară, acestea se degradează văzând cu ochii şi nimic nu pare să le cruţe de soarta mizeră.
Imaginile au fost trimise de un cititor redacţiei Jalopnik, care a investigat situaţia acestor maşini. Se pare că maşinile stau acolo din februarie 2015, după ce o furtună violentă a lovit portul Halifax chiar în momentul în care un vapor care transporta maşini BMW şi Mini se pregătea să ancoreze.
Din nefericire (sau fericire, depinde din ce unghi privim situaţia) autoritatea de Transport din Canada a considerat că maşinile „au fost expuse la apă şi sare pentru o perioadă considerabilă de timp”, astfel că a dispus ca cele 2.966 de maşini afectate de furtună să fie rechemate de producător. De atunci, maşinile stau pe terenul ADESA Vancouver, un cimitir de maşini.
Potrivit celor de la Transport Canada, modelele Mini afectate aveau un risc ridicat de accident din cauza „coroziunii contactelor demarorului, care în anumite situaţii împiedică pornirea motorului după oprirea acestuia de către sistemul start&stop”. În plus, modelele BMW afectate prezentau, de asemenea, risc de accident, de această dată din cauza „distrugerii lubrifierii în anumite componente ale direcţiei, ceea ce ar putea conduce la un efort de bracare a volanului mai mare decât cel normal sau chiar blocarea volanului”.
Lista modelelor afectate include BMW Seria 2, Seria 3, Seria 4, Seria 5, Seria 6, Seria 7, i3, i8, X1, Z4, Mini Cooper (inclusiv cabriolet şi coupé) Mini Paceman şi Mini Roadster. În fotografii apar şi câteva modele M, inclusiv un M4 şi câteva M6.