După doar două luni de la revenirea din raliul Dakar, Marcel Butuza a început pregătirile pentru ediţia 2008 a celui mai greu rally-raid al lumii, concurând în Rally Optic 2000 (Raliul Tunisiei).
Primul raid mondial, din sezonul 2007, a debutat pe 30 martie în oraşul francez Brignoles unde au avut loc verificările tehnice şi a continuat cu drumul către Marsilia, port unde concurenţii s-au îmbarcat pentru a ajunge în Corsica, pentru prima probă a raliului. Din Corsica s-a mers în Tunisia unde au fost parcurşi 2.632 de kilometri în perioada 2-8 aprilie.
Pentru Marcel Butuza (KTM 525), Raliul Tunisiei a debutat cu probleme tehnice, în proba specială din Corsica reuşind cu greu să se claseze, insa ajungerea in Africa a imbunatatit lucrurile in doua etape reusind sa termine in primii 15.
Pe 8 aprilie, chiar în ziua în care se celebrează cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii, Marcel Butuza a ajuns la finişul Raliului Tunisei, terminând primul raid internaţional după Dakar pe locul 18.
Pentru a parcurge cei 2.808 km cât a măsurat cea de a 19-a ediţie a Rally Optic 2000, Marcel a avut nevoie de 28h 18′ 20", cu doar 6 ore mai mult decât câştigătorul Marc Coma.
Locul 18 obţtinut de Marcel Butuza în Rally Optic 2000 este cea mai bună clasare românească într-un raliu de talie mondială. Performanţa anterioară – locul 19 în Desert Challenge (2006) aparţine tot pilotului braşovean.
După ce a petrecut Paştele în şaua motocicletei concurând prin nisipurile Africii, Marcel Butuza va reveni astăzi în România cu o cursă Milano-Bucureşti care va ateriza pe aeroportul Otopeni la ora 18:30.