Moto Guzzi Sport 1200

Publicat: 01 11. 2006, 00:00

Ciclistica

Cadrul şi suspensiile sunt derivate din cele ale lui Breva. De fapt, derivate este puţin spus, acestea fiind importate cu minime modificări. Astfel, unghiul de înclinare a furcii a scăzut la 25º faţă de cele 25,3º cât avea la Breva, iar asta a dus la scăderea ampatamentului cu 10 mm. Se speră astfel o creştere a manevrabilităţii pentru un comportament mai sportiv pe trasee puternic virajate. Poziţia de pilotaj nu ar trebui să fie diferită faţp de surata sa, înălţimea şeii fiind identică, iar poziţia scăriţelor pare şi ea neschimbată. Singura modificare ar putea apărea de pe urma schimbării ghidonului din aluminiu turnat cu unul din ţeavă de oţel.

Pentru o mai bună funcţionare a suspensiei faţă, jamblele furcii au fost tratate antifricţiune cu TiN (nitrat de titan) şi au primit dispozitive ce permit reglarea amortizării la compresie şi revenire. Amortizorul spate dispune de un sistem ergonomic de reglare a pretensionării şi de reglaj pentru caracteristica de amortizare la revenire. Bascula monobraţ din aluminiu îndeplineşte şi funcţia de tunel cardanic.

Jantele cu trei braţe sunt fabricate din aluminiu şi sunt „încălţate” cu penuri de 120/70 pentru faţă şi 180/55 pentru spate, ambele cu diametru de 17”. Roata frontală este echipată cu o pereche de disuri crenelate, cu diametrul de 320 mm, deservite de o pereche de etriere Brembo cu patru pistoane. Pe spate, un imens disc de 298 mm fructifică la maxim avantajele transmisiei cardanice. Opţional, se poate adăuga un dispozitiv antiblocare de tip ABS, caz în care se renunţă la discurile crenelate în favoarea unor discuri convenţionale.

Pentru că vobim despre o motocicletă italiană, nu putem omite designul. Aspectul agresiv al lui Sport 1200 este dat în primul rând de micul carenaj al farului (schimbat şi acesta cu unul mai agresiv). Sistemul de evacuare schimbat contribuie în egală măsură la aspectul sportiv al motocicletei. Pentru a definitva imaginea unui naked pur-sânge, opţional se poate monta un ornament pentru locul pasagerului, care transformă Sport 1200 într-un monopost.

Tot la capitolul opţionale se înscrie şi kitul racing (neomologat pentru drumuri publice), care include prelucrări ale chiulasei, o nouă cartografiere a ECU-ului, un sistem de evacuare „2 în 2” fără catalizator şi două conuri de aspiraţie care înlocuiesc filtrul de aer.

Pentru cei care vor vedea în Sport 1200 un nomad, va exista un kit pentru bagaje.

Preţul anunţat în Italia pentru Sport 1200 este cu puţin peste 12.000 euro, cu numai 600 de euro mai mult decât Breva 1100.

În mi

ătit o surpriză: modificând pe ici pe colo, în punctele
importante, o Breva, italienii au scos un model cu o identitate
nouă, dar care preia din ADN-ul lui V7 Sport acele gene care o
făceau o motocicletă specială.

Propulsor

Propulsorul lui Sport 1200 este preluat direct de la Norge,
touringul lansat anul trecut. Pentru că, vorbind despre un Guzzi,
este inutil să amintim configuraţia motorului, vom spune doar că
acesta păstrează distribuţia OHV cu tije, culbutori şi două supape
pentru fiecare cilindru.


Alimentarea acestuia se face prin injecţie electronică de benzină,
Moto Guzzi fiind unul dintre pionierii acestui sistem de
alimentare. Puterea maximă oferită de motorul de 1.151 cmc este de
95 CP la 7.800 rpm, iar cuplu maxim de 100 Nm este atins la numai
6.000 rpm. Sunt practic aceleaşi performanţe ca şi în cazul lui
Norge dar motorul va avea de împins doar 229 kg, cu 17 mai putin
decşoară variantă a
touringului.

Cutia de viteze amplasată longitudinal în continuarea motorului
dispune de 6 trepte, iar transmisia finală se face prin cardan.
Pentru a reduce recţiile nedorite ale acestuia la schimbările de
sarcină, a fost conceput un nou sistem de transmisie-suspensie.
Denumit CARC (Cardano Reattivo Compatto), acesta a apărut prima
dată pe Breva 1100 şi a primit aprecieri unanime din partea presei
de specialitate.