Daytona Motorcycle
“Vinovat” de toate acestea se face Vladimir Ene, Vova pentru cei apropiaţi. El este sufletul acestui amplasament şi vă jur că a avut o evoluţie interesantă pînă în momentul cînd a ajuns să făurească motociclete custom sau create de la zero pe care ProMotor să le pună în cadru, alături de domniţe apetisante.
Aspiraţiile şi visurile din copilărie şi adolescenţă i s-au materializat la 17 ani, cînd a intrat în posesia primei motociclete. Un DKW de 350 cmc din 1938, care a fost de altfel prima “victimă” a ceea ce mai tîrziu avea să devină Kustom Kulture. Dar adevărata provocare a venit abia cînd s-a pornit pe drumul restaurării DKW-ului, o restaurare în adevăratul sens al cuvîntului, echivalînd cu aducerea motocicletei la starea iniţială. Tot acest travaliu s-a derulat pe parcursul a trei ani. Pasiunea pentru motociclete s-a duelat în permanenţă cu cea pentru automobile, în 1979 Vova restaurînd la parametrii iniţiali un Mercedes din 1938 – provocare deosebită pentru acea vreme.
Primul contact cu Harley Davidson s-a realizat în 1982, prin intermediul unui prieten de familie, modelul fiind unul militar. Atunci a avut loc prima întîlnire pe viu, după care au început căutările. Doi ani mai tîrziu, a fost găsit un exemplar, tot versiune militară. Hiberna de atîta vreme într-o curte, încît între motocicletă şi ataş crescuse un copac destul de zdravăn. Harley-ul de 750 cmc, model militar 1942, a fost salvat la timp, altfel propulsorul ar fi dat viaţă unei motopompe de irigaţii.
În 1988, a început era colecţionării de motociclete vechi, care a durat pînă în 1992. În această perioadă s-au adunat aproximativ 30 de modele, ai căror ani de fabricaţie debutau cu 1920 şi se opreau undeva la 1950. Marea majoritate erau motociclete americane, preponderent Harley Davidson. Au mai fost de peste Ocean şi Indian ori Excelsior. O altă armada impresionantă era compusă din motociclete britanice şi germane: Ariel, AJS, Rudge, Triumph, Wanderer. Toate au trecut prin procesul de restaurare, pentru ca mai apoi să-şi găsească proprietari. Prin 1994, “stocul” se epuizase şi Vova a debutat într-o afacere mai “terestră”, aducătoare de profit.