Custom ecologic: M-Org Chopper Concept

Publicat: 12 04. 2010, 15:51

Greu de crezut că vom vedea vreodată aşa ceva în
realitate, dar asta nu înseamnă că M-Org Chopper nu este o idee
interesantă.

Conceptul acestei motociclete organice realizate pe calculator
arată ciudat sau fenomenal, rămâne la alegerea privitorului
(aminteşte mai mult de Avatar, nu?). Michael
Smolensky
se gândeşte la o substanţă organică pentru realizarea
cadrului, suspensiei şi anumitor componente ale direcţiei, ceea ce
va fi apreciat de ecologişti.

Însă, din perspectivă inginerească, lucrurile nu ar sta bine
dacă Michael nu ne-ar oferi soluţia pentru o structură mai
puternică şi o masă cât mai redusă: elementele organice sunt supuse
unui proces special de fluoridizare, prin care se sintetizează
carbonul, obţinându-se astfel piese din fibră de carbon.
Într-adevăr, o idee SF.

Motorul, însă, nu pare SF, fiind vorba de un V-twin
relativ clasic – având în vedere că vorbim de eco-friendly,
probabil creatorul se gândeşte că propulsorul va fi alimentat cu un
biocombustibil total ecologic (deşi soluţia propulsiei electrice
pare mai potrivită pentru un eventual model în viitor).

Oricum ar sta lucrurile, conceptul M-Org Chopper reprezintă
aproape o operă de artă virtuală. Care n-ar fi de mirare să le dea
idei celor din industria customizării motocicletelor – oare băieţii
de la
OCC American Chopper
au văzut creaţia designerului rus?