Mini Scooter E Concept – premiera la Paris 2010

Autor: Oraan Mărculescu 01 oct. 2010 Custom & Concept

Dacă în cazul lui smart escooter nu au fost diferenţe prea mari
faţă de schiţele-teaser, nu la fel putem spune şi
despre noul Mini Scooter E Concept, prefigurat acum o
săptămână prin nişte desene interesante
. Iată că, la
Salonul
Auto Paris 2010
, vom avea ocazia, aşadar, să asistăm la o
rivalitate inedită între firmele „junior” ale celor două concerne
BMW şi Daimler-Benz.

Mini Scuter E Concept este raspunsul dat de BMW lui smart escooter

Despre Mini Scooter E Concept putem spune doar că va
atrage mult mai mult atenţia privitorilor
, în special a
celor tineri şi nonconformişti. La nivelul designului, avem de a
face cu un amestec aproape ţipător de culori, dar şi de stiluri
retro şi modern.

Din păcate, încă nu avem informaţii legate de sistemul
de propulsie
, despre care ştim doar că este integral
electric şi, probabil, constă din motoare plasate în cele două
roţi, după cum lasă să se înţeleagă imaginile.

Mini Scooter Concept E pune un foarte mare accent pe individualizarea estetica

Mini Scooter E Concept împrumută destul de multe detalii
de la modelele Mini
, iar la salonul parizian vor fi
prezentate trei versiuni, diferenţiate foarte clar coloristic, dar
şi prin anumite detalii: primul aminteşte de Mini E, al doilea este
finisat într-o culoare care aminteşte de sportivele clasice
britanice, British Racing Green, având tapiţerie din piele maro pe
scaun, iar al treilea este dedicat maniacilor bricolajului.

Mai multe detalii despre tehnica lui Mini Scooter E Concept vom avea la Paris 2010


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide