Probabil că în fiecare oraş din lume există măcar un pasionat de Kadett care şi-a modificat substanţial maşina. În redacţie, cel puţin, fiecare dintre noi ştie „povestea Kadett-ului” din oraşul său natal. Hatchback-ul de la Opel are un profil care şi-a propagat notorietatea de-a lungul anilor.
Însă ceea ce vei vedea aici depăşeşte cu mult poveştile noastre, cel puţin. Eroul din clipul de mai jos şi-a schimbat motorul de 1,6 litri cu unul de 2,0 litri, căruia i-a ataşat o turbosuflantă cu o presiune de 2,45 bari. Puterea totală a crescut, astfel, la 685 CP – care se traduce prin abuz asupra punţii faţă şi printr-un sprint 100-200 km/h în 4,57 secunde.
Una dintre victimele acestui Kadett este un Ferrari 458 Italia. Una dintre multele, dacă stăm să ne gândim la cât de tentant este pentru un posesor de supercar să spună „da” provocării venite din partea unui Kadett vechi de zeci de ani.
Tu ce poveşti cu Kadett ştii?