TAG Motorsports încalţă un M3 cu jante ADV.1, iar toate relele din lume se fac nevăzute
Cei de la ADV.1 se laudă că sunt „designerii oficiali ai industriei de jante”, iar portofoliul lor le cam dă dreptate, dacă ne întrebi pe noi. Printre altele, americanii au încălţat Ferrari-uri, Bugatti-uri şi Lamborghini-uri, iar acum a venit timpul ca jantele făcute de ADV.1 să ajungă şi pe un BMW M3.
Roţile au fost montate de cei de la TAG Motorsports, care nu s-au rezumat doar la încălţări pentru berlina sportivă germană, ci au lucrat puţin şi sub capotă, unde au mers pe calea unui upgrade la ECU, ceea ce ar trebui să ducă la creşterea puterii (nu ştim cu cât, însă, fiindcă nu scrie nicăieri).
You like, eh?
Totodată, M3-ul a primit şi câteva bucăţele din fibră de carbon pe ici-colo (eleron, difuzor de aer în spate şi „fustă” pentru spoilerul din faţă), în vreme ce suspensia a trecut de la sistemul standard la un set coil-over de la KW.