Studiotorino ne uimeşte cu noul lor Moncenisio, bazat pe Porsche Cayman. FOTOGALERIE
Ce poţi face dintr-un Porsche Cayman S, pentru a-i tripla preţul şi forţa de atracţie? Simplu, un Moncenisio, dacă e să ne luăm după cei de la Studiotorino. Carosierul italian bazat, aşa cum îi spune şi numele, la Torino, a reuşit ceva destul de dificil – să ia o maşină cu proporţii perfecte, şi să o facă şi mai interesantă.
Din faţă, rămâne un Cayman S, uşor de recunoscut, dar mai agresiv
Moncenisio, prezentat ca prototip la Muzeul National al Automobilului din Torino, este bazat pe un Cayman S, dar este inspirat din superbul Porsche 904 din 1963.
Carosierul italian înlocuieşte spoilerul frontal, panourile laterale şi spoilerul posterior cu elemente din fibră de carbon care sunt o trimitere clară la designul celebrei maşini Porsche de acum 50 de ani. În plus, micile geamuri lateral-spate ale maşinii sunt acoperite cu panouri de metal sudate, pentru a-i schimba complet aspectul maşinii, în special atunci când e privită din spate.
Spatele cu evacuarea centrală arată magnific
Arhitectul Daniele Gaglione, creatorul acestei maşini, a mai modificat şi aspectul spoilerului spate şi al evacuării, pentru un plus de sportivitate. La interior, regăsim tapiţerie din piele cam peste tot, într-o combinaţie de culori extrem de revigorantă. Maşinii nu i-au fost aduse modificări de natură tehnică.
Îţi dai seama că e tot un Porsche, dar nu mai ştii de care
Numele Moncenisio face referire la prima cursă de viteză în coastă din lume, Susa-Moncenisio (1902), iar maşina va fi produsă într-o serie limitată la 19 exemplare. Preţul? De la 145.000 de euro, la care se adaugă preţul maşinii iniţiale. Cu doar puţin efort, triplezi preţul plătit pentru un Cayman S, dar te alegi cu o maşină de colecţie!
O combinaţie la care nu ne-am fi aşteptat, dar de mare efect
Mai multe imagini cu Moncenisio, în galeria foto!
via Autoblog