Ruf Roadster – Porsche 911 în stil retro-targa
Dacă la Salonul Auto Paris 2010,
Porsche a prezentat un
911 Carrera GT cu tuşe retro, dar şi un
911 Speedster, care aminteşte de celebrul 365 Speedster din
anii ’50, iată că specialistul german Ruf vrea să împuşte
doi iepuri dintr-o dată prin acest 911 Roadster.
De fapt, cei de la Ruf nu au făcut altceva decât să transforme
un Porsche 911 nou-nouţ într-un Porsche care să amintească
foarte clar de modelul Porsche 911 Targa, din anii ’60. Şi
putem spune că au reuşit cu brio această provocare neo-retro.
Nu vorbim de mici modificări aduse unui Porsche 911 Cabrio, ci
de o muncă destul de serioasă de transformare a maşinii. Practic,
plafonul unui coupe a fost înlăturat total, tunerul montând
un cadru de securitate în spatele portierelor, exact ca în cazul
modelului original 911 Targa din 1967. Acest cadru este
fix şi este vopsit într-o culoare argintie, pentru a se diferenţia
de restul caroseriei.
Acoperişul este acum format din două bucăţi, care pot fi scoase
separat, oferind o experienţă unică de condus. Cele două
panouri sunt foarte uşoare, fiind realizate din fibră de
carbon. În spate, luneta din sticlă a fost înlocuită cu
una din plexiglas, care poate fi coborâtă, lăsând partea din spate
în bătaia vântului. Este chiar reţeta maşinii sportive de acum 33
de ani.
Motorizările oferite pentru Porsche 911 Ruf Roadster
sunt două: un şase cilindri boxer de 400 CP sau versiunea
turbo, de 560 CP. Se poate opta fie pentru cutie de viteze manuală
cu 6 trepte, fie pentru una secvenţială, cu dublu ambreiaj. Există
şi versiunea 4×4, în timp ce jantele oferite au un design realizat
de Ruf, fiind de 19″.
Porsche 911 Ruf Roadster nu este o maşină ieftină: cei
interesaţi trebuie să scoată din buzunar circa 195.000 euro pentru
acest model neo-retro. Cam la acelaşi nivel cu noul 911
Speedster, dar parcă puţin mai savuros, nu credeţi?