Primul tuning pentru noul Renault Clio 4, de la Elia
http://cache.tare.ro/50c852f84a06a/videoplayer.swf?key=ea93b3727af41a9bee47ca76e7e23239
Renault Clio 4 tunat de Elia de pe tare.ro
Cu ocazia salonului de tuning de la Essen, specialistul german Elia (care se ocupă de prepararea modelelor grupului Renault – vezi şi ultima creaţie bazată pe Dacia Duster) a arătat publicului un Renault Clio 4 uşor transformat.
Până când va apărea versiunea de serie Renault Clio RS, cei interesaţi să-şi personalizeze noul Clio 4 au la dispoziţie un kit exterior decent şi suficient de grăitor pentru potenţialul maşinii.
Astfel, pentru 699 euro se poate echipa maşina cu spoilere şi praguri mai sportive, care sporesc agresivitatea maşinii, iar pentru încă 359 euro spatele poate fi garnisit cu 4 evacuări rotunde. Elia vine şi cu un set de jante cu un design speciale, evidenţiate de coborârea gărzii la sol cu 30 mm.
În privinţa motorizărilor, urmează să apară în curând un kit de modificare a puterilor, care cu siguranţă le va oferi fanilor ocazia să obţină mai mult de 100 CP din noul Clio – cel puţin până când constructorul va oferi o motorizare mai potentă.