Povestea lui Aaron şi a Golf-ului său este cea tipică oricărui admirator al mărcii şi este nuanţată de dragostea lui Aaron pentru maşini. Pasiune care s-a concretizat pe un model care a debutat în 1997 şi care s-a făcut remarcat prin popularitate şi preţ decent. Deşi VW Golf a ajuns la cea de-a 7-a generaţie, modelele mai vechi sunt încă apreciate.
Însă ce a devenit Golf-ul lui Aaron nu mai seamănă deloc cu modelul de fabrică, după ce acesta i-a imprimat maşinii stilul său personal, aşa cum au descoperit cei de la Stance Works. Deşi R32 sună pompos, poate o să vă surpridă faptul că Aaron nu a transformat maşina pentru viteză, ci a ales să pună accentul pe senzaţia pe care o are atunci când conduce relaxat, fără a cere prea multe de la maşină.
Munca de cosmetizare a început cu kitul de caroserie monocromatic – un bun exemplu de clean tuning – şi a continuat cu jantele mate CCW K57 de 18 inci în cinci spiţe. Deşi nu ştim dacă proprietarul a adus modificări motorului, un lucru este cert: maşina chiar arată bine.
Imaginile cântăresc mai mult decât cuvintele, aşa că vă invităm să vizionaţi galeria FOTO de mai sus.