Mai multă putere pentru Seat Leon Cupra de la TIJ
Noul Seat Leon Cupra a reuşit, pentru o scurtă perioadă de vreme – e drept, să deţină titlul de cea mai rapidă maşină de serie cu tracţiune faţă de pe Nürburgring. Între timp, titlul a fost adjudecat de Renault Mégane R.S. 275 Trophy-R – o maşină fără banchetă spate, cu scaune de tip scoică Recaro Pole Position şi frâne Brembo.
Dar acum, o firmă de tuning din Germania – TIJ Power – a creat un kit de putere care ar putea readuce Leonul pe prima poziţie. Mai exact, cei de la TIJ au crescut puterea propulsorului de 2,0 litri al spaniolului de la 280 CP la 375 CP, în vreme ce valoarea cuplului maxim a crescut de la 350 Nm la 489 Nm. Acest lucru a fost posibil prin montarea unui intercooler mai generos ca dimensiuni şi prin reprogramarea sistemului de management a motorului.
Arată chiar foarte bine cu noile jante
Potrivit nemţilor, un Seat Leon Cupra care a trecut prin mâinile lor poate să atingă o viteză maximă de 290 km/h – la versiunea standard, viteza maximă este limitată la 250 km/h.
Pe lângă putere, Leonul a primit o suspensie sport ajustabilă, un sistem de evacuare nou şi un set de jante de 19 inci.
Discret, dar totuşi extrem de rapid
Preţul pentru toate aceste modificări? 8.195 de euro.
Ce zici: crezi că merită investiţia?