Lumma Design – BMW CLR 750

Publicat: 14 09. 2010, 13:47

Limuzina germanilor, BMW Seria 7, a devenit în timp mai masivă, dar
a reuşit să păstreze un stil dinamic. Cu toate acestea, nu
suficient de dinamic, mulţi tuneri considerând că au un
cuvânt greu de spus în ce priveşte aspectul
.

Este şi cazul tunerului Lumma Design, care deja s-a făcut
remarcat prin modificările aduse lui BMW M5 – remember Lumma M5 CLR 730 RS şi kitul estetic având
componente din fibră de carbon? Ei bine, şi pentru noua
creaţie BMW CLR 750 s-a apelat la acelaşi meniu: fibra
de carbon
.

Partea frontală a maşinii degajă acum o agresivitate nemascată,
principalul „vinovat” fiind spoilerul puternic modificat.
Acesta este modelat în stil Motorsport
, fanta centrală
amintind de M3, iar prizele din lateral includ atât proiectoarele
de ceaţă, cât şi baghete LED, în partea inferioară – reiese o
combinaţie interesantă cu soluţia specifică BMW, angel eyes.

Pentru a sublinia sportivitatea, grila centrală renunţă la orice
ornament cromat, cei doi „rinichi” fiind acum acoperiţi cu fibră de
carbon. De asemenea, privită din faţă, Seria 7 este mai lată,
datorită pasajelor mai mari pentru roţi. De remarcat
fantele verticale, plasate în faţa roţilor frontale, dar şi
a celor din spate
.

Vorbind de roţi, acestea beneficiază de jante de nu mai
puţin de 22 inch, vopsite în negru
, dar cu marginea
exterioară cromată. Pneurile sunt furnizate de Vredestein, având
dimensiuni de 265/30 ZR 22 în faţă, respectiv 295/25 ZR 22 în
spate.

Partea posterioară a maşinii este şi ea modificată pentru a
inspira mai multă forţă, atrăgând atenţia cele patru
evacuări romboidale, care încadrează un difuzor decent
.
Pentru o tuşă de exclusivitate, bagheta de pe capota portbagajului
nu mai este cromată, ci din fibră de carbon.

Lumma mai personalizează şi alte componente cu acest material:
ornamentele de pe portierele faţă, mânerele de deschidere a
portierelor sau carcasele oglinzilor exterioare. Interiorul
este şi el personaliza
t: pedalier din
aluminiu, covoraşe cu logo „Lumma” sau diverse propuneri de
tapţierii şi inserţii.