Lexus LS by JOB Design
După ce a trecut prin mână casei nipone de tuning, specializată în prepararea modelelor Toyota şi Lexus, nava amiral Lexus devine echivalentul lui Jay Z în lumea automobilistică. Metamorfoza modelului a fost posibilă prin coborârea gărzii la sol, montarea unor jante cromate Varianza Schwert SC1 cu spiţe duble, cu dimensiunea de 22 de inchi. Spoilerele sunt, de asemenea, redesenate, cel din spate având încastrat un difuzor. Pragurile ample accentuează tema low-rider şi vor fi un motiv în plus pentru a evita drumurile din România.
Preţurile pe piaţa americană încep de la 1.500 de dolari, un chilipir pentru cei care îşi permit un Lexus LS. Kitul poate fi montat chiar şi pe varianta hibridă, LS600h, pentru ecologiştii cu o puternică cultură urbană.