Cancan.ro
Wald International s-a remarcat de fiecare dată prin kiturile estetice foarte pronunţate, iar noul Lexus IS-F nu face excepţie. De fapt designul exterior este la fel de complicat precum numele noului model, de la spoilerul faţă până la cel spate cu difuzor integrat şi patru ţevi de eşapament. Nu mai aducem aminte şi de eleron imens integrat în capacul portbagajului.
Nici jantele de 20 de inch Mahora nu sunt de trecut cu vedere. În ceea ce priveşte motorizarea, V8-ul de 5.0 litri tot 423 CP dezvoltă, însă are o admisie nouă ce îi premite să respire mai uşor. Dar principalele modificări tot la nivelul de design rămân. Şi asta nu e chiar rău, pentru că avem astfel un model cu totul original.