Kit de tuning pentru BMW M6, de la Prior Design
Conform Prior Design, kitul de tuning este încă în stadiul de dezvoltare, însă aceştia au publicat o serie de imagini cu kitul botezat PD6XX.
Aşadar, la exterior, acesta vine cu un spoiler faţă şi mai agresiv decât cel standard, o caroserie mai lată şi multe elemente din fibră de carbon. Capota este acum ventilată, pragurile laterale au fost şi ele redesenate iar arcurile adăpostesc acum roţi cu jante late, iar pe capota portbagajului şi-a găsit locul un spoiler impunător.
La interior modificările sunt subtile, şi tin mai mult de finisaje şi embleme noi. Deocamdată nu sunt informaţii despre modificări ale performanţelor, aşa că maşina rămâne cel puţin pentru moment în configuraţia stock, cu un motor V8 de 4,4 l ce dezvoltă 560 CP şi un cuplu maxim de 680 Nm. În traducere, M6 accelerează de la 0 la 100 km/h în 4,2 secunde iar sprintul poate continua până la viteza maximă limitată la 250 km/h.