Kicherer tunează Mercedes SLS
De parcă nu era suficient că supercarul
Mercedes SLS nu se găseşte pe toate
gardurile, mai vin şi tunerii cu propuneri care le dau
dureri de inimă fanilor. Cum este şi cazul acestui model tunat de
Kicherer şi prezentat într-o manieră lifestyle, graţie fotografului
Frank Luger.
Nu ne vom pierde timpul comentând latura artistic-feminină a
imaginilor, deoarece blonda poate fi criticată din destule puncte
de vedere, mai ales dacă facem comparaţie cu ceea ce vedem la
show-urile auto de pe
la noi. În schimb, acest Mercedes SLS by Kicherer este,
cu adevărat, o raritate.
În primul rând, maşina a primit un sistem reglabil de
suspensii de origine KW, prin care garda la sol poate fi ridicată
în mod automat cu 30 mm, suficient pentru a putea trece
peste obstacole de genul celor întâlnite la intrarea în parcările
subterane sau a denivelărilor pentru limitarea vitezei. Totodată,
acest sistem de suspensii controlate automat a fost setat pentru
a-i conferi maşinii un grad mai ridicat de confort, dar şi un
control mai bun în curbele de viteză.
Motorul maşinii a fost optimizat, aşa încât puterea lui
este acum de 610 CP, iar cuplul motor maxim de 670 Nm – la
modelul de serie, aceste valori sunt de 571 CP, respectiv 650 Nm.
Un aport la creşterea puterii îl are şi noul sistem de evacuare din
inox, cu 4 ieşiri, responsabil şi pentru un sound mai sportiv.
Kicherer şi-a mai pus amprenta şi asupra setului de
jante RS-1 cu design exclusiv, care îl fac pe SLS să arate
foarte agresiv. Alte modificări estetice se rezumă la adoptarea
unui splitter din carbon pe spoilerul faţă, respectiv ornarea
difuzorului spate cu elemente din fibră de carbon. Acelaşi material
a fost folosit şi pentru particularizarea interiorului luxos.
Ce alegeţi: blonda sau maşina
tunată?