Puţine sunt lucrurile care îi lipsesc modelului executiv de la Audi, dar după cum ne-au obişnuit tunerii până acum, mereu există ceva extra care poate fi adăugat.
La fel s-a întămplat şi în cazul lui A6 BiTD, totul începând la nivel de motor. Reglajele fine realizate de specialiştii de la MTM la softul motorului V6 au dus la o creştere a puterii şi a cuplului de la 309 CP şi 650 Nm până la 376 CP ş respectiv 780 Nm. Şi cum lucrurile bune costă, valoarea acestui upgrade se situează în jurul sumei de 1.800 euro. Însă pentru 100 de euro mai puţin, clienţii se pot bucura de un motor cu „doar” 360 CP.
Este evident că o asemenea putere trebuie ţinută în frâu, aşa că MTM a acordat a acordat o atenţie deosebită conceperii sistemului de frânare. Astfe, tunerul a venit cu două variante de frâne: primul conţinând discuri de 38 x 3,4 cm din oţel inoxidabil şi etriere cu 8 pistonaşe, pe când în cazul celui de al doilea set este vorba despre discuri mărite de 40,5 x 3,6 cm. Pentru primul set, preţul ajunge până la 4.900 euro iar al doilea poate fi comandat pentru 6.400 euro.
Ţinuta de drum a fost îmbunătăţită graţie suspensiei pe perne de aer ce poate fi coborâtă cu 2,5 cm şi modelelor de jante din aliaj cu dimensiuni curpinse între 18 şi 20 inci.