Evanta DB4 GT Zagato – replică bazată pe Aston Martin DB7
Mai întâi, puţină istorie: Aston Martin DB4 GT Zagato a fost primul proiect realizat în colaborare de fabricantul britanic şi casa de design italiană, maşina fiind prezentată publicului pentru prima dată în 1960, la Salonul Auto de la Londra. Până în 1963, Aston Martin a găsit nu mai puţin de 19 doritori să aibă în garaj această bijuterie, iar până în 2000 au fost produse în total doar 25 de exemplare.
Nu ar trebui să ne mire că gradul înalt de exclusivitate a lui Aston Marton DB4 GT Zagato, dar şi faptul că e considerată, şi la ora actuală, drept una dintre cele mai frumoase maşini din istoria auto duc la preţuri exorbitante – un exemplar a fost vândut la o licitaţie recentă pentru aproape două milioane de dolari!
Pentru o sumă mai mică (dar necomunicată oficial), micul fabricant englez Evanta este dispus să transforme visul oricărui fan DB4 GT Zagato în realitate, folosind ca bază tot un model Aston Martin, dar mai modern – este vorba despre Aston Martin DB7, al cărui motor V12 şi echipare luxoasă ar trebui să satisfacă orice gusturi.
Mult mai important este că Evanta reuşeşte să creeze o replică de Aston Martin DB4 Zagato fără ca rezultatul să îi dea vreun indiciciu privitorului că la bază avem un GT modern. În rest, imaginile vorbesc de la sine, iar cei de la Evanta sunt siguri că vor primi suficient de multe comenzi de la cei interesaţi.