Coupe-ul vitaminizat: Brabus E V12 Coupe

Vă mai amintiţi de impresionantul

Brabus E V12
de la Salonul Auto Frankfurt
2009
? Ei bine, Brabus readuce în atenţie indicativul „E
V12”, dar de această dată în partitură coupe: Brabus E V12
Coupe.

Bineînţeles, se bazează pe versiunea E 63 AMG a
coupe-ului Mercedes E-Class
, dar tunată în stilul exagerat
specific Brabus. Astfel, motorul V2 bi-turbo de 6,3 litri
este capabil acum de 800 CP şi de un teribil cuplu motor maxim, de
1.420 Nm
(limitat la doar 1.100 Nm, pentru clienţii
obişnuiţi).

Performanţele sunt extreme: 3,7 secunde pentru demarajul
0-100 km/h, 9,9 secunde până la 200 km/h, iar 300 km/h sunt atinşi
în 23,9 secunde!
Viteza maximă este limitată la 350 km/h,
dar cei care vor pot opta pentru eliminarea limitării, aşa că se
vor duce puţin peste 370 km/h.

O viteză mare, deci şi un preţ pe măsură: în jur de
480.000 euro costă Brabus E V12 Coupe
, mai puţin cu
120.000 euro faţă de limuzina E V12 – probabil deoarece limuzina se
produce în doar 10 exemplare, în timp ce pentru varianta coupe nu
s-a anunţat o producţie limitată.