Brabus modifică noul Mercedes-Benz CLA
Au trecut mai puţin de şase luni de când noul Mercedes-Benz CLA a fost dezvăluit oficial lumii întregi, dar asta nu i-a oprit pe cei de la Brabus să lucreze la un pachet de modificări pentru sedanul compact sportiv supranumit „baby CLS”.
Ce-i drept, noul CLA are la bază aceeaşi platformă ca a hatchbackului A-Class, la care germanii de la Brabus au lucrat deja, aşa că lucrurile au mers, probabil, mai uşor decât de obicei.
Pentru a face CLA-ul să arate mai sportiv, tunerul oferă jante Monoblock cu diametrul de 18 sau 19 inci şi cu o selecţie de cinci designuri. Pe lângă roţi, Brabus a lucrat şi la suspensie, unde arcurile standard au fost schimbate cu unele sport, care au fost calibrate pentru a se înţelege bine cu amortizoarele standard şi cu un set de anvelope de înaltă performanţă.
În partea din spate, Mercedes-Benz CLA primeşte un difuzor de aer care încorporează două evacuări duble.
Cât despre interior, nu există un pachet gata făcut, fiindcă Brabus poate îndeplini orice cerinţă a clientului. Cel puţin aşa spun ei.