BMW M3 E46 tunat la extrem

Noul BMW M3 are un V8 de 420 CP, iar tunerii duc
puterea asta chiar şi peste 500 CP – G-Power se laudă chiar cu 700 CP. Dar
precedentul M3 avea un şase în linie, de 3,2 litri, care scotea, pe
modelul de serie, 343 CP. O valoare de 500 CP deja însemna un efort
serios.

Însă cei de la Eurotuner nu s-au lăsat şi au conceput un meniu
tuning foarte performant. În primul rând, motorul a primit
un kit turbo HPF
dotat cu intercooler, un nou colector de
admisie şi două supape dump-valves HKS. La acestea s-a adăugat o
nouă galerie de evacuare 2×60 mm, iar unitatea centrală a fost
modificată, pentru ca în final rezultatul să se cifreze la 518 CP.
Destul de impresionant, nu?

Nu încă. Deoarece s-a apelat suplimentar la injectoare
de 750 cmc şi un sistem de injecţie cu metanol
. Iar, în
final, pe bancul de probe s-au obţinut 622 CP. Cutia de viteze,
însă, a rămas aceeaşi, una secvenţială de tipul SMG, despre care nu
ştim cum va rezista. Suspensia şi frânele au fost, totuşi,
modificate, apelându-se la specialiştii KW sau Brembo, iar jantele
HRE au 19 inch.