BMW M3 by Wheels Emotion
Wheels Emotion este un tuner cvasinecunoscut, dar proiectul de faţă
nu ar trebui să aibă nevoie de o prea mare introducere, fiind
nevoie doar de şoptirea puterii: 707 CP. Pentru că atât dezvoltă
acest BMW M3 preparat de atelierul german. Sau poate că în
încercarea de a îşi face un nume cunoscut Emotion Wheels anunţă
acest proiect foarte ambiţios.
Interesant este faptul că pe siteul oficial
aceştia prezintă doar oferta de jante nemenţionând nimic despre
alte proiecte. Din comunicatul oficial aflăm însă că prin
montarea unei unităţi bi-turbo au reuşit să urce puterea de la 420
la 707 CP. Este un
salt absolut impresionat , sau o foarte bună manevră de PR
proiectul fiind încă în faza de teasing.
Estetic se cunosc principalele ingrediente
fiind vorba de jante Wasabi pe 19 inch de la Emotion Wheels,
evident, o nouă capotă din fibră de carbon şi suspensie H&R
care reduce dramatic garda la sol. Mai aşteptăm detalii despre
acest proiect interesant, care ar putea face din acest M3 Emotion
Wheels un egal pentru Brabus T65 RS Vanish.