Atac la Golf GTI: Volvo V40 HPC, preparat de Heico Sportiv
Tunerul german Heico Sportiv, specializat în prepararea modelelor Volvo, nu a stat mult pe gânduri şi a adus modificări serioase modelului Volvo V40 Cross Country, în versiunea cu tracţiune integrală.
Pentru început, tunerii au umblat la performanţele motorului T5 de 2,5 litri şi i-au mărit puterea până la 320 CP la 5.400 rpm, în vreme ce cuplul maxim a crescut până la valoarea de 510 Nm la 3.500 rpm. Totul a fost posibil cu ajutorul unui pachet de performanţă Heico Sportiv ce presupune instalarea unui turbocompresor şi a unui sistem de evacuare sport. În plus, motorul este cuplat la o transmisie automată cu şase trepte de viteză.
În practică, aceste date se traduc în performanţe precum parcurgerea plajei 0-100 km/h în 5,6 secunde şi atingerea unei viteze maxime de 265 km/h. La interior, habitaclul este dominat de scaunele sport Recaro, iar şoferul are posibilitatea să schimbe vitezele din padelele amplasate pe volanul îmbrăcat în piele.
În ton cu performanţele maşinii, exteriorul a primit o nunaţă de vopsea mată Toxic Green şi un set de jante Heiko Sportiv Volution Diamond-Cut Black de 19 inci.