Zotye Multiplan – copia perfectă
Am putea crede că Zotye este partenerul oficial Fiat în China, dar ei sunt de fapt doar "un client", lucru care nu îi împiedică însă să facă modele în maniera "copy – paste" de la italieni. Exemplul mai mult decât concludent este Multiplan, un monovolum replicat în cele mai mici detalii, chiar şi ale denumirii, al lui Fiat Multipla. A se observa că asiaticii nu s-au obosit nici măcăr să schimbe forma logoului aplicând unul circular, direct peste locaşul rotund unde ar fi trebuit să troneze cel italian.
Singurul motor al acestui model va fi un 1.6 litri pe benzină, a cărui provenienţă nu este divulgată, dar nu ne-am mira să fie tocmai de la Fiat. Modelul este fabricat la uzina Changsha din provincia Hunan. Cei de la Zotye anunţă chiar că vor fi asamblate 10 noi modele în viitorul apropiat şi este posibil ca de acum încolo Fiat să se pronunţe Zotye în chineză.