Volkswagen Jetta TSI Sport

Autor: Cosmin Iordache 11 ian. 2008 Prezentări

Secretul transformării sălbatice a capabilului propulsor de 1,4 litri TSI, nu întâmplător ales Motorul Anului 2006, a constat în montarea unui compresor responsabil de un plus substanţial de putere şi de eliminare oricărei urme de lag pe care turboul, oferit în standard pe propulsorul cu 170 de cai, ar putea să o aibă. La această operaţie minuţioasă au contribuit nume cu rezonanţă în lumea Motorsportului: Milltek Sport, Turbo Dynamics sau Superchips

Puterea este pusă pe circuit prin intermediul unei cutii manuale cu şase rapoarte şi a unui diferenţial, în complicitate cu gumele speciale Hankook, ce îmbracă jantele de 18 inchi BBS. Excesele de viteză sunt atenuate de discuri de frână ventilate, cu diametrul de 360 de mm şi etrierii cu 12 pistonaşe. Restul ingredientelor reţetei sunt rollcage, scaun Recaro, fibră din abundenţă şi alte condimente necesare pentru a o face îndeajuns de picantă pentru un circuit.

Volkswagen Jetta TSI Sport îşi va face debutul competiţional în luna Martie a anului viitor în Cupa Volkswagen şi în Campionatul British GT.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide