VIDEO: BMW i8, primele imagini şi informaţii oficiale!

Autor: Adrian Mihălţianu 11 sept. 2013 Prezentări

UPDATE: Noul BMW i8 este prezentat în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt şi urmează să aibă debutul pe piaţă la începutul anului viitor. Preţul este 126.000 € în Germania, 99.125 £ în Marea Britanie şi 135.700 $ în SUA, include TVA şi nu include bonificaţia de mediu pentru automobile electrice oferite de guvernele acestor ţări.

„Cel mai bun din două universuri”, aşa îşi încep cei de la BMW comunicatul referitor la i8. Adică din universul eco, dar mai ales din universul sport. Dar şi din universul electric şi cel bazat pe combustia de carburant. Despre ce vorbim? Pe scurt, vorbim despre un plug-in hibrid cu o caroserie uşoară şi optimizată aerodinamic, tehnologie de propulsie electrică BMW eDrive, motor turbo compact pe benzină de 1,5 litri, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo şi gestiune inteligentă a energiei, precum şi de tehnologii de comunicare de ultimă generaţie.

Judecând după cum arată maşina, chiar şi sub camuflajul aruncat din belşug peste maşină, putem spune că, în sfârşit, hibridele plug-in încep să devină cool!

BMW i8 – tehnologii

Datorită celulei pasagerilor din fibră de carbon CFRP, BMW i8 are o masă deosebit de mică pentru un automobil hibrid plug-in. Maşina este bazată pe arhitectura Life Drive:  componentele principale sunt modulul Drive din aluminiu – încorporează motorul cu ardere internă şi electromotorul, acumulatorul, electronica de putere şi componentele şasiului, alături de funcţiile structurale şi de protecţie în caz de accident – şi modulul Life – care cuprinde, în principal, celula CFRP a pasagerilor (2+2 locuri). Aceste economii compensează masa motorului electric şi a acumulatorului de înaltă tensiune, astfel că masa proprie a BMW i8 este mai mică de 1.490 de kilograme. Datorită acestei arhitecturi, BMW i8 dispune de un centru de greutate foarte jos, situat central, precum şi de un raport aproape perfect (50:50) al distribuţiei maselor pe cele două punţi – doi factori care asigură agilitatea modelului.

 

Sistemul hibrid plug-in al BMW i8 este specific acestui model. Motorul compact pe benzină, cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, este combinat cu un sistem de propulsie electrică şi un acumulator litiu-ion care poate fi reîncărcat la o sursă casnică de curent. Motorul pe benzină, care dezvoltă 170 kW/231 CP, îşi transferă puterea spre puntea spate, în timp ce electromotorul de 96 kW/131 CP acţionează puntea faţă.

Această configuraţie oferă o autonomie în regim exclusiv electric de până la 35 de kilometri şi o viteză maximă de 120 km/h. Când sunt utilizate ambele sisteme, automobilul beneficiază de tracţiune integrală, cu accelerări puternice şi gestionare dinamică a cuplului la abordarea sportivă a virajelor. Cel mai puternic motor dintre cele două acţionează puntea spate. Calculate prin utilizarea ciclului de testare EU pentru automobile hibrid plug-in, consumul mediu de combustibil al BMW – la lansare – va fi mai mic de 2,5 l/100 km, iar nivelul emisiilor CO2 nu va depăşi 59 g/km.

Cu o lungime de 4.689 mm, o lăţime de 1.942 mm şi o înălţime de 1.293 mm, BMW i8 are proporţiile unei maşini sport tipice. Deşi încă este camuflată în imaginile oficiale oferite de BMW, putem vedea deja tuşele sportive date de capota lungă, linia alungită a plafonului, consolele scurte şi ampatamentul de 2.800 mm. Interiorul este organizat în 2+2 locuri, accentul pe confort fiind pus pentru pasagerii din faţă. Evident, maşina excelează şi în privinţa aerodinamicii, având un coeficient aerodinamic (Cd) de 0,26, precum şi suprafeţe special gândite pentru a asigura un echilibru aerodinamic remarcabil.

Iată  cum arată maşina în realitate şi fără camuflaj!

Noul BMW i8 este prezentat în premieră la Salonul Auto de la Frankfurt şi urmează să aibă debutul pe piaţă la începutul anului viitor. Preţul este 126000 € în Germania, 99125 £ în Marea Britanie şi 135700 $ în USA, include TVA şi nu include bonificaţia de mediu pentru automobile electrice oferite de guvernele acestor ţări.

 

Pagini: 1 2 3 4 5 6


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide