Vauxhall VXR8 – facelift pentru 2011

Publicat: 17 12. 2010, 17:15

Chiar dacă Vauxhall e un nume britanic, adevărul este că
Vauxhall VXR8 este o maşină australiană, şi
anume Holden GTS
. Şi, am putea adăuga, este o maşină
australiană foarte surprinzătoare, deoarece, pe piaţa engleză, este
cea mai accesibilă berlină sportivă cu motor V8.

Acum are şanse să devină şi cea mai agresivă, deoarece
în 2011 beneficiază de un facelift binevenit, care îi
conferă un look mult mai apropiat de performanţele de care este
capabil Vauxhall VXR8
. Interesant, vorbim de un aspect
chiar mai sportiv decât al conceptului Holden Coupe 60, din 2008.

Practic, spoilerul frontal a fost redesenat, având
modificate atât grila centrală inferioară, cât şi fantele
laterale
, în care sunt integrate lumini de poziţie de tip
LED. Unii ar putea considera inoportună adoptarea a doi mici
„rinichi” pentru grila frontală, care, mai ales din cauza vopselei
negre, care face legătura cu fanta inferioară, ne cam duc cu gândul
la maşinile BMW. Totuşi, Vauxhall VXR8 reuşeşte să-şi păstreze o
puternică notă de originalitate.

În spate, forma stopurilor a rămas la fel (parcă prea puţin
unitară cu restul ansamblului), însă eleronul este altfel,
iar spoilerul a fost şi el redesenat
. Cele două evacuări
trapezoidale sunt cuprinse într-un fel de difuzor central. vopsit
în negru şi contrastând cu restul caroseriei. Tot pachetul nu face
altceva decât să exprime forţă brută, mai mult decât până acum.

Lucruruile nu se schimbă sub capota cu două fante sportive, unde
se ascunde acelaşi motor V8 de 6,2 litri, care dezvoltă 431
CP şi îi conferă lui Vauxhall VXR8 un demaraj 0-100 km/h în doar
4,9 secunde
. Totuşi, versiunea facelift a acestei berline
vine acum echipată cu suspensie magnetică, precum şi cu un sistem
Launch Control.

Partea savuroasă a bolidului din ţara cangurilor, dar adaptat
pentru ţara reginei, o reprezintă preţul. În Marea
Britanie, Vauxhall VXR8 are un preţ de pornire de 49.500 lire
sterline
pentru versiunea având cutie de viteze manuală cu
6 trepte, respectiv 58.000 euro pentru varianta cu o cutie de
viteze automată tot cu şase trepte.

Adică un preţ de pornire de 58.000 euro pentru o berlină cu un
look foarte agresiv, cu motor V8 şi care „bate suta” în circa 5
secunde. Pracic, la jumătate faţă de un BMW M5 sau Mercedes E 63 AMG, faţă de care este
foarte aproape ca performanţe.