Upgrade-uri de 2012 pentru Conquest Knight XV, super-Hummer-ul canadian

Publicat: 04 08. 2011, 10:14

This browser does not support the video element.

Se pare că, în ciuda crizei,
Conqest Knight XV
, un rival mult mai
civilizat al lui Hummer H1, a înregistrat un succes comercial peste
aşteptări
, cele 100 de bucăţi produse în prima fază
găsindu-şi fără probleme cumpărători. Aşa încât pentru 2012 este
pregătită o versiune îmbunătăţită.

Mastodontul de 6 metri lungime şi 2,5 metri înălţime
nu-şi schimbă aspectul cu adevărat monstruos
, părând mai
degrabă un blindat uşor decât un SUV de lux. Asta din cauză că
vorbim de o maşină complet blindată şi cu geamuri anti-glonţ, ceea
ce duce la o masă totală de circa 6 tone. Totuşi, vor fi modificate
estetic farurile, capota şi stopurile, pentru ca maşină să arate
ceva mai elegant.

Motoarele rămân aceleaşi: un V8 pe benzină de 6,0 litri
şi 325 CP, de origine General Motors, respectiv un diesel Cummins,
de 6,7 litri, având şase cilindri, 300 CP şi un cuplu maxim de 900
Nm
. Pentru ambele motorizări este oferit câte un
„Performance Package”: în cazul motorului pe benzină, un compresor
mecanic asigură creşterea puterii până aproape de 500 CP, în timp
ce modificările aduse dieselului duc puterea acestuia la 400 CP,
iar cuplul maxim la 950 Nm.

Conquest Knight XV pentru 2012
va mai aduce în plus o versiune cu ampatament alungit
,
pentru cei care vor un surplus de confort interior, aceasta urmând
a fi dotată cu jante de 22,5″ (faţă de 20″ versiunea cu ampatament
normal, de 3,9 metri. De asemenea, suspensia pneumatică va fi
standard, iar pe acoperiş vor fi montate lumini care se pot roti la
360 de grade.

Lista de opţiuni de lux s-a îmbogăţit pentru 2012 cu o
serie de gadgeturi moderne:
geamuri fumurii (având comandă
electrostatică) un flatscreen retractabil de 27 inch (care
înlocuieşte scaunele de pe rândul al doilea), console Playstation
sau X-Box, sistem de separare a cocpitului şofer de restul
habitaclului (pentru o mai mare intimitate) sau, evident, un VIP
PACKAGE, care include mini-bar, un mic frigider şi alte detalii de
lux.

Standard sunt oferite tapiţeria ultraluxoasă din piele Andrew
Muirhead, atât pentru cele 6 scaune, cât şi pentru capitonajul
interior, un sofisticat sistem multimedia de origine Alpine, precum
şi un sistem Nightvision. Din punct de vedere al securităţii,
maşina este dotată cu o suprafaţă vitrată transparentă
anti-glonţ, trape din sticlă de asemenea anti-glonţ, sistem
run-flat Hutchinson Ballistic, precum şi blindaj al
caroseriei
.

Opţional, clienţii cu necesităţi speciale pot alege „Opaque
Armor”, care utilizează materiale de înaltă rezistenţă, precum
aluminiu, materiale ceramice sau fibră din aramid (material
utilizat în industria militară şi aerospaţială). Mai sunt oferite
un firewall între motor şi compartimentul pasagerilor, un
sistem împotriva atacurilor cu grenade cu gaz, un sistem de
comunicare special militar sau un kit de
supravieţuire
.

Preţul de pornire pentru versiunea din 2012 a lui
Conquest Knight XV creşte la 629.000 USD (aproximativ 440.000
euro)
, iar maşinile sunt construite doar pe bază de
comandă fermă, fiind configurate conform specificaţiilor fiecărui
client în parte. Cadenţa acestei versiuni îmbunătăţite nu a fost
încă stabilită, dar trebuie aşteptat 9 luni din momentul comenzii
până la primirea maşinii.


Oare în România există potenţiali clienţi pentru Conquest Knight
XV?